Contribuție practică în instruirea profesională a auditorilor publici
Pe data de 30 octombrie 2025, Nicolae ISTRATI, șef adjunct al Direcției inspectare financiară a entităților de antreprenoriat din cadrul Inspectoratului Control Financiar de Stat, a asigurat rolul de lector la seminarul de instruire profesională continuă destinat auditorilor. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Instruire Profesională al Auditorilor, conform programului anual, și a reunit circa 50 specialiști din domeniul auditului, controlului financiar, interesați de actualele practici, provocări și tendințe din sectorul public.
În cadrul prezentării sale, Domnul ISTRATI în calitate de formator și practician a abordat tematica încălcărilor sistemice constatate în urma inspectărilor financiare efectuate la întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital public de cel puțin 25%. Constatările au fost structurate în patru domenii principale de analiză: gestionarea patrimoniului public, disciplina financiar-contabilă, retribuirea muncii, precum și achizițiile publice.
Lecția a generat un interes deosebit, auditorii solicitând clarificări suplimentare în privința gestionării mijloacelor bugetare, fiind analizate spețe practice concrete. Subiectele abordate au vizat, spre exemplu, reflectarea în evidența contabilă a terenurilor proprietate publică, deținute de entitățile de stat, justificarea includerii acestora în capitalul social al întreprinderilor ș.a. Participanții au apreciat prezentarea din perspectivă practică a temelor, exemplele relevante și deschiderea reprezentantului ICFS de a răspunde întrebărilor tehnice.
Evenimentul a confirmat importanța colaborării continue între instituțiile de control și mediul profesional al auditorilor, în vederea promovării bunei guvernanțe financiare, a transparenței și a responsabilității în gestionarea resurselor publice.
Apreciem foarte mult expertiza deținută de domnul Nicolae ISTRATI și deschiderea de a contribui la dezvoltarea profesională a specialiștilor în domeniul controlului financiar, auditului public.