Reprezentanții Inspecției Financiare au participat la atelierul de instruire privind noua metodologie PEFA, organizat de Banca Mondială
Reprezentanții Inspecției Financiare au participat la misiunea organizată de către Banca Mondială, în cadrul finanțării oferite de Uniunea Europeană și în parteneriat cu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, și UN Women cu privire la implementarea evaluării cheltuielilor publice și a responsabilității financiare la nivel central PEFA (Public Expenditure and Financial Accountability Program).
Misiunea a fost organizată on-line, cu participarea reprezentanților din cadrul Ministerului Finanțelor, Curții de Conturi, Cancelariei de Stat, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Inspecției Financiare, Agenției Achiziții Publice, CNAM etc.
Programul PEFA este conceput pentru evaluarea și raportarea punctelor tari și a punctelor slabe ale managementului financiar public prin utilizarea unei metodologii standard care poate fi reprodusă în evaluări succesive, oferind un rezumat al modificărilor în timp.