Expoziție dedicată Femeilor ICFS cu prilejul Sărbătorii de 8 martie

3

În contextul Zilei Internaționale a Femeii, marcată anual la 8 martie, în perioada 6 -10 martie 2026, în incinta Inspectoratului Control Financiar de Stat, se desfășoară Expoziția cu genericul „Femeile ICFS – la straja finanțelor publice”.

Expoziția conține informații care ajută să fie înțeles mai bine profilul profesional, dar și alte fațete ale vieții inspectoarelor financiare. Informații, colaj de poze și date aferente celor 61 femei, funcționare publice și angajate, care sunt imaginea și axă importantă a Inspectoratului Control Financiar de Stat.

Tinere specialiste sau funcționare experimentate, entuziasmate sau mai rezervate, inteligente, discrete, ingenioase și sârguincioase, perseverente și responsabile – Femeile ICFS, toate au un rol important în asigurarea securității financiare a Republicii Moldova! Să le cunoaștem! Să le susținem! Să le apreciem dedicația!

Expoziția este deschisă pentru publicul larg, doritorii pot să viziteze sediul central al ICFS (mun. Chișinău, str. Alexandru cel Bun, 48). Pentru informații adiționale: serviciul comunicare – Oxana Dumitrașcu, e-mail oxana.dumitrascu@icfs.gov.md, tel. 0 680 02 774.
 

Svetlana
Last update: 11 Mar 2026 - 10:21