Mesajul Directoarei ICFS către parteneri și colegi

1

Stimați colegi, parteneri, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, entităților publice, private și societății civile

În spiritul unei bune colaborări pe care doresc să o consolidăm, bazate pe deschidere, transparență și corectitudine, permiteți-mi să reafirm că am acceptat cu multă responsabilitate mandatul de Șefă a Inspectoratului Control Financiar de Stat, aprobat de membrii Guvernului, la propunerea Ministrei Finanțelor, Victoria Belous.

Experiența profesională de funcționar public de conducere în domeniul administrației publice centrale și locale de peste 17 ani în cadrul Cancelariei de Stat, o autoritate publică distinctă, cu un nivel înalt de cultură organizațională și exigențe sporite de performanță, care actualmente funcționează în formula de Centru al Guvernului, de comun cu Ministerul Finanțelor (în subordinea căruia se află ICFS), mă determină să fiu o susținătoare fermă a abordărilor de implementare conformă a politicilor publice și gestionare prudentă a resurselor și patrimoniului public.

Indiscutabil, supravegherea bugetară și controlul financiar asupra gestionării raționale a resurselor publice conduce la consolidarea bunei guvernării, iar drept urmare, o bună guvernare aduce îmbunătățiri în viața cetățenilor.

În special, din momentul reorganizării Inspectoratului și preluării funcției de controlor  al fondurilor europene, precum și prerogativei de coordonare antifraudă, se impun noi responsabilități majore și, desigur, o comunicare și coordonare foarte bună cu toate autoritățile, părți componente ale Sistemului Național Antifraudă.

Totodată, cea mai importantă prerogativă rămâne a fi prevenirea situațiilor de gestionare neconformă, neperformantă, nerațională sau frauduloasă a fondurilor publice și ale celor europene. Prin controlul ex-post efectuat de inspectorii financiari se constată, dacă activitatea economico-financiară, operațiunile și tranzacțiile au fost efectuate în conformitate cu actele normative; în baza inspectărilor se înaintează prescripții executorii, care obligă entitățile să lichideze iregularitățile constatate și, după caz, se aplică și sancțiuni pecuniare.  

Or, în mod deosebit vreau să reiterez că atenție sporită este necesar de acordat anticipării cazurilor de gestionare neconformă a resurselor publice, prin extinderea inițiativelor de instruire/popularizare a reglementărilor în domeniu, precum și prin promovarea abordărilor de vigilență și eficientizare a utilizării bunurilor publice.

Știu, că în cadrul Inspectoratului activează o echipă de funcționari publici dedicați, există un sistem funcțional, iar anumite procese care necesită a fi îmbunătățite sau implementate – desigur că împreună și prin eforturi coordonate cu Ministerul Finanțelor - le vom îmbunătăți, le vom iniția, astfel ca să răspundem actualelor cerințe și condiționalități în procesul de integrare europeană a țării.

Ne vom concentra în agenda noastră de lucru pe implementarea activităților, exact cum a punctat și a solicitat doamna Ministră a Finanțelor în cadrul ședinței Guvernului din 7 mai curent. Aceasta înseamnă că prioritățile vor viza implementarea sistemului de control financiar bazat pe analiza riscurilor, accelerarea verificărilor în cazurile suspecte și sesizarea rapidă a autorităților în situațiile ce implică posibile ilegalități privind gestionarea banilor publici, precum și a fondurilor de asistență externă.

Eu vreau să cred că, majoritatea autorităților publice, instituțiilor bugetare, întreprinderile de stat, societățile comerciale cu capital public, persoanele juridice și fizice care utilizează resurse și patrimoniu public, sunt bine-intenționați și se îngrijesc să aplice corespunzător prevederile legale în activitatea economico-financiară desfășurată, în operațiunile și tranzacțiile efectuate.

Totodată, recunosc că experiența deținută predispune să fiu adepta atât a raționamentului profesional, cât și a scepticismului profesional, ceea ce înseamnă că las loc pentru întrebări suplimentare/evaluare critică/suspiciuni rezonabile, pentru a consolida siguranța în corectitudinea deciziilor finale. Iar pentru o activitate corespunzătoare în cadrul Inspectoratului, abordarea dată ar ajuta la asigurarea acelui rol specific al controlului financiar în procesul de creștere a responsabilității instituțiilor și autorităților publice în îmbunătățirea gestionării finanțelor și patrimoniului public.

Cunosc din practică că succesul în orice activitate este direct determinat de climatul de încredere în echipă, de comunicarea eficientă, buna relaționare între membrii echipei, care se dedică aceluiași scop și muncesc cu responsabilitate pentru realizarea obiectivelor asumate. Iar integritatea – calitatea profesională ce nu poate fi ignorată sub nici o formă. De aceea, principiile în activitatea de conducător al Inspectoratului vor fi în linie, în primul rând, cu legalitatea, integritatea, imparțialitatea, corectitudinea, transparența, fără a încălca normele de confidențialitate și protecție a datelor personale, comerciale și, în același timp, ocrotind întotdeauna interesul public.

Vom construi parteneriate durabile cu toate entitățile relevante pentru o bună realizare a obiectivelor noastre instituționale și vom munci să evidențiem rolul echipei inspectorilor financiari în asigurarea cheltuirii corecte și eficiente a banilor publici.

Rămân deschisă pentru cele mai bune sugestii/inițiative de îmbunătățire a activității Inspectoratului, pentru consolidarea colaborării cu toate entitățile și subiecții interesați pentru că sunt încrezută în forța dialogului, comunicării eficiente,  implicării civice, consultărilor constructive și efective.

Cu respect,
Victoria CUJBA
Șefa Inspectoratului Control Financiar de Stat

12.05.2025

 

administrator
Ultima actualizare: 12 Dec 2025 - 10:52